Un mieluţ şi mama lui,
Mergeau urmă după urmă.
Dorinţa mieluţului,
Era să rămână-n turmă.

Cum zburda el pe câmpie,
Jucăuş şi încântat,
A văzut pe deal o vie
Şi-a rămas foarte mirat.

Nu văzuse-n viaţa lui
Multe boabe pe-un ciorchine!
A dat frâu misterului
Nu ştia de-i rău sau bine.

S-a oprit să îi admire,
Căci erau aşa mulţi struguri!
Stând acolo în neştire,
A rămas singur pe drumuri…

Când şi-a revenit drăguţul
Din şocul mirării sale,
Era singurel mieluţul.
Se uita spre deal, spre vale…

Iar deodată, de prin spate,
Un ied foarte relaxat:
-Ce faci singurel, nepoate,
Tu eşti miel, nu ai aflat?

-Şi ce dacă sunt mieluţ
Crezi că eu nu mă descurc?
Mă vezi tu mic şi drăguţ,
Dar să ştii că pot să urc!

Pot urca dealul degrabă
Imediat îmi găsesc turma!
Eh, aveam şi eu o treabă,
Mă plimbam şi eu acuma…

-Dar de ce m-ai întrebat?
-Oile stau împreună
Am văzut şi am aflat:
Nu se pierd, toate se-adună
Sunt unite ne-ncetat…

-Dar, asta eu nu ştiam…
Se gândeşte-acum mieluţul.
De ştiam, nu mă pierdeam…
Are dreptate ieduţul!

-Iedule, sigur nu minţi?
Văd că şi tu eşti tot singur…
-Eh, noi suntem diferiţi
E mai bine să fii singur…

Şi din vreo trei sărituri
Iedul pleacă mai departe.
Mielul a rămas pe gânduri…
-O, avea iedul dreptate?

-Da, răspunde-acum mieluţul,
Oile stau împreună!
Avea dreptate ieduţul
Oile mereu se-adună

Mai zicea că-i bine singur
Aici nu avea dreptate!
Nu mi-e bine când sunt singur…
Suntem oi, nu suntem capre!

Mieluţul a fost mişcat
El a înteles morala…
Oile-s un grup compact
Nu-i aşa? Ce spune sala?